Asfaltul este acea materie primă care, pe lângă avantajele unui trafic decent aduce şi mulţi bani şmecherilor din domeniu. Asfaltul nu a adus, până acum, la Ploieşti, procurorii DNA, de exemplu, dar sperăm cu toată sinceritatea că cineva din acele birouri tăcute ale secţiei ploieştene se va urni să arunce nişte întrebări prin Primăria Ploieşti. Ar fi primul caz de anvergură în care se implică inactivii procurori DNA de la Ploieşti. Le dăm gratuit acest pont, pentru că, pe lângă beneficiile unei posibile promovări pentru rezultate deosebite, vor reuşi, dacă cercetează, să elucideze una dintre problemele de nerezolvat până acum cu care se confruntă cetăţenii: de ce avem aici, la Ploieşti, cele mai proaste şi scumpe străzi din România? Şi, ca să nu lungim vorba, vă prezentăm, în premieră, sifonarea banului public de către vechii clienţi ai primăriei calotiene chiar de sub nasul actualului primar Andrei [ ... continuare ]
Iniţial am dorit să continuăm prezentarea verificărilor ultimilor doi ani de activitate a procurorilor prahoveni. „Marfă” aveam din belşug. Inspectorii de la Consiliul Superior al Magistraturii au verificat în amănunţime ce s-a făcut bine (şi mai ales rău) în parchetele prahovene, dar şi a celor aflate în subordinea Curţii de Apel Ploieşti. Astăzi ar fi trebuit să luăm la bani mărunţi activitatea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. O instituţie de la care justiţiabilii aşteaptă (ca de la oricare segment al Justiţiei) să-şi facă meseria aşa cum se cuvine. Spunem asta deoarece ne dorim (şi avem o mare nevoie de) încredere în Justiţia prahoveană şi cea naţională. Ţară de plâns
Un procuror, un judecător, un poliţist, un avocat sau orice altă „verigă” din acest lanţ face prin munca sa ca un OM să fie (sau nu) LIBER! De aceea, încă de pe vremea imperiului [ ... continuare ]
Fosta directoare a pentienciarului de femei (de la Târgşor), judecătoarea Zinica Trandafirescu este acuzată de o ploieşteancă că ar fi fost, înainte de 1989, ofiţer operativ al fostei Securităţi a judeţului Prahova. Femeia susţine că a fost anchetată şi supusă la cele mai grele traume psihice de către actualul judecător Zinica Trandafirescu, dar, temându-se, şi astăzi, de foştii ofiţeri ai Securităţii, ne-a solicitat să o prezentăm sub pseudonim. O să o numim Maria Crainic. Iar ca să fim şi noi aidoma foştilor ofiţeri de la Secu’, o să-i dăm şi un nume conspirativ, bineînţeles că nu pe acela folosit tot de ei. O să-i spunem ANA. Ca să îşi susţină afirmaţiile, ANA ne-a prezentat dosarul pe care l-a avut la fosta Securitate. Viaţa în infernul comunist
Până la finalul anului 1989, în România exista un regim de teroare şi represiune împotriva celor care aveau curajul să spună [ ... continuare ]
Gheorghe Barba, nepot al soacrei lui Mircea Geoană, şi John Rakolta Jr., suporter din SUA al candidatului PSD la Preşedinţia României, au pus pe butuci fabrica Mefin Sinaia, pe care au cumpărat-o aproape pe nimic în urmă cu şase ani.
Odinioară, singurul producător naţional de pompe de injecţie şi unul dintre cei cinci din Europa de Est, fabrica se întinde pe un teren de 14 hectare. În timpul guvernării PSD, statul a vândut-o, contra 1,35 milioane de dolari, unei societăţi patronate de John Rakolta Jr., suporter declarat al lui Geoană şi consulul onorific al României în Detroit, numit în funcţie pe vremea când preşedintele PSD era ambasador în SUA.
Reprezentantul în România al firmei lui Rakolta este Gheorghe Barba, broker la New York şi văr al soţiei lui Mircea Geoană. Ultimii 50 de angajaţi vor ajunge şomeri în decembrie
În noiembrie 2004, venit la Bucureşti ca să sprijine oferta de guvernare a PSD, Rakolta a promis investiţii de 20 de [ ... continuare ]