40 de persoane cu dizabilităţi psihice şi fizice au votat la Călineşti
Acuze grave de fraudă electorală la Călineşti.
Încă de aseară s-au făcut 40 de cereri pentru urna mobilă, în numele a 40 de persoane care au interdicţie judecătorească de a vota, aceste persoane fiind dovedite, cu certificate medicale, ca fiind lipsite de discernământ. Ce s-a întâmplat, de fapt.
Simona David, directorul centrului de la Călineşti, a întocmit lista cu solicitările pentru urna mobilă încă de aseară. Se pare că cererile sunt scrise de o singură persoană. Conform legii, cererile se depun în preziua votării şi trebuie să fie însoţite de un act medical care să confirme faptul că solicitantul nu este deplasabil. Aceste acte au lipsit. Dimineaţă, la ora 7.15, a fost oprită o primă tentativă de a merge cu urna. Ulterior s-a revenit, iar ei 40 de pacienţi declaraţi prin hotărâre judecătorească ca fiind lipsiţi de discernământ, au votat!
Simona David, directoarea Centrului medical de la Călineşti este soţia primarului comunei Floreşti, Eugen David, aceştia doi fiind acuzaţi de încălcarea legii 370/2004, pe numele lor urmând a se formula o plângere penală.
Conform legii, primarul era obligat să verifice cererile de folosire a urnei mobile împreună cu documentele medicale aferente, care, în acest caz, au lipsit cu desăvârşire. Tot primarul ar fi trebuit să elaboreze lista finală cu aceste persoane.
1. Robert Codescu - 7 decembrie 2009 @ 23:02:18:
EXACT !!! Un BLOG foarte bine editat şi aranjat (al meu) blog în care puteţi să mă invitaţi pentru o eventuală colaborare! Aşa că nu ezitaţi să mă contactaţi pe: http://www.publicistul.blogspot.com/ cu ORICE fel de propunere de colaborare online şi nu numai !!!